Palatul Mintii

Psihoterapie de cuplu

Una dintre ramurile în care am decis să mă specializez este terapia de cuplu și de familie. Este minunat să vezi cum doi oameni încep să se cunoască cu adevărat și cum reușesc să creeze o relație puternică și benefică, indiferent dacă sunt împreună de câteva săptămâni sau de 30-40 de ani.

 În cuplu creștem, în cuplu ne dorim să fim. Dar, atunci când povestea cu zâne a luat sfârșit,  în relație se vor evidenția numeroase conflicte pe care unele cupluri nu le pot gestiona.  Acesta este momentul când aveți nevoie de îndrumare, de o nouă viziune asupra cuplului în care vă aflați și de însușirea unor tehnici terapeutice menite să vă aducă armonia în viața de cuplu,  să aveți realmente sentimentul unei iubiri depline susținute pe termen lung.

 Cu toții merităm o relație împlinitoare, o relație în care ne simțim în siguranță în cuplu și putem fi cine suntem cu adevărat.

Iată câteva teme pentru care terapia de cuplu ar putea fi benefică:

  • Relația ta nu merge bine;
  • Nu reușești să comunici cu partenerul;
  • Viața sexuală este neîmplinitoare;
  • Există înstrăinare, gelozie;
  • Există furie, abuz;
  • Infidelitate;
  • Te simți nefericită și ai ajuns la capătul puterilor.

QUIZ PSIHOTERAPIE DE CUPLU

Dacă tu consideri că s-ar putea să ai nevoie de un  psiholog:

Te rog să completezi acest test pentru a ști dacă această varianta este potrivită pentru tine și pentru partenerul tău!

ADEVĂRAT SAU FALS:

  • Vreau să primesc ajutor pentru relația mea
  • Am o oră liberă pe săptămână pentru a investi timp în relația mea
  • Simt că repet un scenariu neplăcut extrem de cunoscut
  • S-a trezit ceva în mine (frică, anxietate, gelozie, rușine), și nu știu cum să controlez asta
  • Relația mea suferă iar eu mă prefac că sunt bine, de dragul altora
  • Sunt geloasă/ gelos
  • Simt că între noi nu mai există iubire
  • Nu există respect și înțelegere în relația mea
  • Nu am încredere în mine sau în partenerul meu
  • Stau cu frică că o să mă părăsească sau că o să-l părăsesc
  • Nu reușesc să fiu satisfăcut din punct de vedere sexual
  • Mi-e frică de responsabilitate
  • Sunt nefericită/ nefericit

AȘADAR… CE O SĂ FACI?

Dacă ai bifat cel puțin două din afirmațiile de mai sus, este timpul să adresezi problema.

Terapia de cuplu va avea loc fie la cabinet, fie la domiciliu, fie online. Terapia la domiciliu este o opțiune foarte bună pentru cuplurile care sunt ocupate în timpul săptămânii și vor să scape de stresul de a sta pe drum. Terapia online este de asemenea o variantă potrivită pentru cuplurile care încă nu se simt confortabil să vină într-un cabinet de psihologie.  Îmi place să mă asigur că tu poți să te concentrezi pe dezvoltarea ta fără ca programul să fie dat peste cap. Asta înseamnă că poți primi toate beneficiile terapeutice, online, atunci când stai pe canapea, în confortul casei tale. Așadar serviciile pe care le ofer pot ajunge la tine indiferent de localitatea în care te afli sau dacă ești în incapacitatea de a te deplasa… si poți lucra cu un psiholog!

Putem spune că fiecare dintre parteneri vine în relaţie cu propria poveste traumatică de viaţă. Aceasta, independent de sentimentele pe care cei doi le au unul pentru celălalt, va căuta în permanenţă să găsească în celălalt ceea ce i-a lipsit în copilărie în relaţia cu cei apropiaţi.

De aceea, recomandarea constă într-o formă de terapie cu fiecare dintre parteneri, pentru a-şi descoperi traumele şi pentru a şi le rezolva, astfel încât suprasarcina inconştientă reprezentată de aceste traume să nu mai umbrească relaţia de cuplu.

În fond, este vorba despre o formă de analiză personală, evidenţiată prima dată de Freud, prin care fiecare să îşi descopere traumele ce se transformă, la nivel de cuplu, în nevoi primare inconştiente.

Sinele inconştient al unei persoane o face pe această să caute vindecarea propriei copilării, prin relaţia de cuplu, considerându-se că este necesară această rezolvare pentru ca persoana respectivă să crească şi să se maturizeze emoţional.

TERAPIA DUREAZĂ MAXIM 12 SĂPTĂMÂNI.

Programări

Inițial, vom avea o ședință telefonică de douăzeci de minute, gratuită, pentru a discuta despre obiectivele tale și pentru a stabili cum ți-ar plăcea să continuăm demersul terapeutic. Voi răspunde la orice întrebare vei avea în legătură cu procesul terapeutic și vom concluziona dacă suntem sau nu compatibili.

Ședințele următoare sunt programate în mod normal pentru următoarea săptămână, în aceeași zi și aceeași oră pe care o decidem inițial, excepție făcând momentele când apare nevoia unei modificări sau când procesul  terapeutic necesită o abordare diferită, atunci se pot programa două sesiuni într-o săptămână.  Pentru toate variantele terapeutice, individual, cuplu, familie și online, procesul terapeutic durează maxim 12 săptămâni.

Îmi place să găsesc soluțiile cele mai potrivite pentru clienții mei și, dacă decizi să lucrăm împreună, te rog să îmi oferi câteva intervale orare în care ai putea fi disponibil în programul tău, iar eu voi găsi o cale. Prima ședință se stabilește telefonic.

 Dacă ai nevoie să anulezi o programare, te rog să o faci cu cel puțin 24 de ore înaintea programării. Clienții care nu ajung la ora stabilită și nu reprogramează cu 24 de ore înainte, vor plăti integral ședința.

Evenimente, cursuri și workshop-uri:  aici site în lucru momentan

programari psiholog bucuresti

Documente necesare

Aceste documente sunt necesare la prima noastră întâlnire:

  1.  Copie act de identitate;
  2.  Documente medicale pe care le consideri relevante în procesul terapeutic și aici mă refer la diagnostice psihiatrice, tratament medicamentos sau analize care au ieșit bune deși nu te simți bine.

 Contractul de prestări servicii psihologice se va semna la prima noastră întâlnire, așadar asigură-te că ajungi cu 5 minute mai devreme la programare.

documente necesare psiholog

INVESTIȚIE

Eu cred că psihoterapia este o investiție în tine. Prețuiesc timpul tău, timpul meu și munca pe care o vom depune împreună.

Prețul ședințelor de terapie este stabilit în acord cu cele scrise mai sus:

Psihoterapie individuală: 350 lei/ ședința de 50 minute;

Psihoterapie de grup: 200 lei/pers./ ședința de o oră;

Psihoterapie de cuplu: 600 lei/ ședința de o oră si 20 minute;

Psihoterapie de familie: 650 lei/ ședința de o oră. Timp recomandat minim 2 ore).

Pentru ședințele care au loc la domiciliul clientului se adaugă taxele de transport ( se vor stabili telefonic).

investitie psiholog palatul mintii

Programează-te!

Cabinetul meu

Bld. Unirii Nr. 45, Bl. E3, Sc.2, Et.5, Ap. 49, Interfon 49.

Ca și punct de reper, magazinul F64, după BCR al doilea bloc, în gang.

Sau Online pe Skype, Zoom, Whatsapp, Facebook Messenger.



Alege serviciul dorit*

Alege tipul de ședință*



Te rog să dovedești că ești om selectând ceașcă.