Cu toții știm că niciunul dintre noi nu trăiește această viață pentru totdeauna. Mai devreme sau mai târziu, toți trebuie să realizăm că, de bine de rău, viețile noastre aici pe pământ, vor ajunge la sfârșit. Subiectul „moarte” este ca și metafora „elefantul din cameră”, expresie care arată că ne simțim uneori inconfortabil să discutăm despre ceea ce este evident.
În mod ironic, tindem să vedem mai clar ceea ce contează în viață, la finalul vieții, nu atunci când venim pe pământ.
Chiar dacă mergem înainte în viață, putem realmente înțelege viața doar privind înapoi.
Acest aspect se observă în mod evident la persoanele a căror viață se apropie de final. Par a fi înzestrați cu clarviziune fenomenală de a putea vedea imaginea retrospectiv și pot înțelege părți ale vieții care au cea mai mare importanță pentru ei.
Așadar, ce ar fi dacă am inversa secvența aceasta, am lua din înțelepciunea oamenilor care au împărtășit cu noi informații despre finalul vieții, și le-am folosi pentru a putea trăi acest prezent la potențial maxim?
Bronnie Ware este o asistentă australiană, care a petrecut câțiva ani îngrijind pacienți în ultimele 12 săptămâni de viață ale acestora. Aceasta a înregistrat epifaniile de pe patul lor de moarte și a scris o carte în 2014, numită ”Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morții”.
„Atunci când aceștia au fost întrebați dacă au regrete sau dacă există ceva ce ar fi vrut să facă diferit, spune autoarea, teme comune ies la suprafață.”
Acesta este topul celor 5 regrete, cele mai comune, ale celor care mor, la care a fost martoră Ware:
- Îmi doresc să fi avut curajul să trăiesc o viață în care să fac ceea ce simt cu adevărat și nu ceea ce alții au dorit de la mine.
Majoritatea dintre pacienți nu și-au onorat nici măcar jumătate din visuri. Regretul pe care pacienții îl resimțeau era enorm, dar aceștia realizau că au ajuns în această poziție în urma deciziilor lor.
- Îmi doresc să nu fi muncit atât de mult.
Acest mesaj a venit de la numeroși pacienți bărbați, pe care asistenta i-a îngrijit. Aceștia regretau momente pe care le-au pierdut muncind cum ar fi: momente importante din creșterea copiilor, compania soției sau a partenerei. Toți bărbații regretau profund fuga lor după bunăstare, faptul că s-au complăcut în muncă doar ca să reușească să atingă un obiectiv, uitând de ceea ce contează cu adevărat. Așa cum mă așteptam, niciunul dintre bărbați nu a spus pe patul de moarte „îmi doresc doar să fi muncit mai mult”.
- Îmi doresc să fi avut curajul să-mi exprim sentimentele.
Mulți dintre pacienți și-au reprimat propriile sentimente pentru a păstra pacea, fie în relația cu soția fie cu membrii familiei.
Rezultatul? S-au complăcut într-o viață mediocră și nu și-au atins potențialul personal.
După spusele lui B.W, mulți dintre aceștia au dezvoltat boli care au legătură cu a purta resentimente și amărăciune pentru atât de mulți ani.
- Îmi doresc să fi păstrat legătura cu prietenii mei.
Se pare că pacienții observă pe patul de moarte, prea târziu, importanța prieteniilor apropiate. Regretul apare când în ultima parte a vieții nu au timp să îi găsească ca să își exprime părerea de rău. Au fost prinși în propriile lor vieți și au lăsat prietenii importante să alunece în uitare și au realizat foarte târziu cât de mult regretă asta. Asistenta a mai observat că iubirea și relațiile erau în final singurele care chiar au contat pentru pacienții pe patul de moarte.
- Îmi doresc să îmi fi dat voie să mă bucur mai mult.
Aceasta dorință a fost în mod surprinzător cea mai comună. Mulți dintre pacienți nu au realizat de-a lungul vieții că fericirea este o alegere, o alegere pe care ar fi putut să o facă oricând în viața lor aflată acum la sfârșit de drum.
Nu au făcut-o pentru că le-a fost frică de schimbare, pentru că s-au prefăcut față de ei înșiși sau față de ceilalți că sunt fericiți când de fapt nu erau. În adâncul sufletului lor își doreau să râdă din tot sufletul, să facă alegeri din suflet nu din frica de gura lumii, să se prostească fără să le pese ce spun ceilalți.
Pe patul de moarte, ce părere au ceilalți nu a mai contat.
Voi adăuga la această listă alte două sugestii importante zic eu, pentru a trăi viața la adevărata ei valoare:
- Iartă-te pentru orice „greșeală” crezi că ai făcut.
Atunci când te ierți pe tine, poți să ierți pe toți ceilalți, iar acest act de iertare profundă crează pace în tine și în jurul tău. Trăiește viața cu sufletul ușor, eliberat de orice povară.
Iertarea este pentru tine și despre tine.
- Spune „Te iubesc” cât mai multor oameni.
Exprimarea iubirii este cel mai frumos cadou pe care ți-l poți oferi ție și tuturor celor pe care îi întâlnești în viața ta. Este sentimentul dătător de viață, de frumos. Exprimați-vă iubirea oricând simțiți.
Acum că v-am oferit această perspectivă, revenim la întrebarea pe care o ridică acest articol:
Dacă ne ascultăm atent vocea sufletului, există posibilitatea să avem regrete similare atunci când vremea noastră să plecăm va veni?
“Cum ți-ai schimba viața acum, dacă ai afla că mai ai un an de trăit?”
Din iubire pentru viață,
Psiholog clinician Andreea Bugan