Palatul Mintii

Iubire vs Dependență

Iubire vs Dependență

Adeseori confundăm iubirea cu dependență, căutăm să ne găsim sufletul pereche. Dar se poate ca partenerul nostru, când se trezește cu avalanșa noastră de emoții care urlă în noi, fie se sperie și se duce mâncând cărările, ori stă cuminte și îndură chinul.

Și o face din iubire, în ambele cazuri.

În primul caz, a trăit destul cât să știe că ai muncă grea de dus cu tine și el decide să te lase să îți faci treaba cât mai bine, și-n al doilea caz, stă cu tine pentru că simte că poate să îți fie alături cât timp tu lucrezi cu tine însuți, pentru că el a ajuns într-un punct de maturitate emoțională, are spațiu în sufletul lui pentru poveri de cărat, își asumă costurile.

Dar de fapt toate astea sunt scena din spate, la care puțini dintre noi ne gândim atunci când iubim. Mulți credem că “iubirea tre’ să ardă”, să te mistuie prin toate celulele corpului, să fii cel mai cel și cea mai cea.

Vă întreb: telenovelele sunt aici, în relațiile voastre? Unde ați văzut voi atâția regizori, scenariști și alți nebuni care să scrie, regizeze și să monteze povestea voastră?

Unde va căutați voi iubirea?

În ceilalți… din păcate. Și spun asta pentru că un om care nu știe cine este, nu se cunoaște pe sine și nu se iubește, nu va putea niciodată să iubească frumos. Iubirea lui/ei este toxică, sufocantă și chinuitoare.

Ce înseamnă asta?

Un om care se iubește pe sine are următoarele trăsături:

  • știe ce vrea și ce nu;
  • trasează limite sănătoase cu blândețe;
  • respectă pe ceilalți și nu impune respect prin cuvinte ci prin ceea ce este el în relație cu ceilalți;
  • iartă ușor nu pentru că e vreun guru spiritual, ci pentru că știe că sufletul lui este mai ușor când ierți cu adevărat și că oamenii fac și ei ce pot cu viața lor;
  • rade, plânge, este trist sau bucuros dacă așa simte, fără teama de a fi judecat sau fără scopul de a manipula emoțional pe celălalt;
  • este autonom și se descurcă cu marea majoritate a treburilor din viața lui, fiindu-i doar mai ușor să facă chestii împreună cu cineva, nu o necesitate;
  • își păstrează hobby-urile și le respectă pe ale celuilalt;
  • știe că nu are nevoie să fie mereu lângă partener ca să simtă iubirea lui/ei. Această iubire se simte și există cu o putere inimaginabilă indiferent unde și cu cine este partenerul.

Un om care încă mai are de lucrat cu sine manifestă următoarele comportamente în relație cu partenerul său:

  • este gelos, are nevoie să știe unde și cu cine este partenerul lui/ei;
  • se comportă adeseori ca un copil și-l supune pe celălalt la sacrificii pentru a-și demonstra iubirea;
  •  odată ce începe o relație, uită de cine era înainte – se naște o nouă ființă ”superioară” , care are amnezie totală, uită de prieteni, de familie etc;
  • tot ceea ce face are ca scop să îl facă pe celălalt să vadă ce minunat/minunată este el/ea.

Partenerul spune următoarele afirmații: “nu înțeleg de unde îi vin ideile astea, dacă ea/el crede asta eu nu pot să îi schimb părerea”, “mă simt obosit”, “ e prea mult pentru mine”, “te-ai schimbat și vezi numai ce nu este bine”, nu te mulțumește nimic”, “nu mă iubești deloc”, “niciodată nu scrii mesaje/sau suni”.

Tot ce am scris aici sunt exemple clasice de experiențe ale oamenilor în cuplurile cu care eu am interacționat. Mai puțin în cazul în care avem un narcisic și un dependent, ăștia sunt cuplul aparent perfect, perfect de toxic. Dar ei rămân adeseori împreună, hrănindu-și psihozele unul altuia.

Nu spun că este un adevăr absolut, însă ce caut eu este să vă deschideți ochii bine și în loc să aruncați cu răutăți la adresa celuilalt, uitați-vă întâi la voi.

Așadar, priviți la rece aceste aspecte și cântăriți bine.

-“Ce ofer eu este egal sau aproape de egal cu ceea ce cer?”

Întrebați-vă “Cât de adevărat, de bun, de frumos sunt eu?”

Un răspuns ideal ar fi:

“Am făcut pace cu trecutul meu și înțeleg de ce am trăit, ce am trăit și de ce am făcut ce am făcut.”

“Nu aduc în relația mea problemele personale, nu-mi manipulez emoțional partenerul. Nu mă hrănesc cu banii, energia, sufletul sau sexualitatea lui.”

“Nu mă validez ca și existență prin el, ceva de genul să răspund la prezentarea mea – Soția domnului doctor”.

“Sunt suveran și îmi asum responsabilitatea pentru viața mea, trăirile mele, greșelile mele.”

“Nu consider că altcineva are datoria să mă salveze sau să mă facă fericit/ă.“

“Știu să spun da și nu, conform cu ceea ce simt cu adevărat.”

”Sunt blând/ă cu mine și ceilalți.”

”Iert cu ușurință pentru că înțeleg lumea celuilalt și nu pretind că el trebuie să facă cum vreau eu.”

”Respect opiniile celorlalți, chiar daca nu sunt de acord cu ele.”

”Nu mă plâng ca să primesc atenție.”

”Nu mă răzbun pentru că nu stiu să spun ceea ce vreau și alții nu mă înțeleg.”

”Nu caut în jurul meu inamici.”

”Îmi dau voie să fiu imperfect.”

”Îmi dau voie să greșesc.”

”Îmi asum responsabilitatea cuvintelor și faptelor mele. Etc. “

Aceasta este o stare pe care o căutam cu toții. Este un drum pe care îl parcurgi dacă vrei să fii bine cu tine. Nu uita că partenerul tău este ales pentru că el poate să te vindece.

Cât de mult îl lași să știe, să vadă?

Există cineva care poate iubi toate bunele, frumoasele, urâtele și mai puțin bunele tale?

Iti spun eu că există.

Suntem oameni, suntem imperfecți și asta ne face să fim niște specimene ale naibii de interesante în unicitatea noastră.

Când doi imperfecți care se acceptă și se respectă unul pe altul se întâlnesc, învață să se iubească frumos, viața capătă alt sens, unul în care folosesti energia ta ca să crești, nicidecum să mulțumești pe cineva. Când doi pumni care se bat cap în cap devin două palme întinse pe care se aștern dorințe, visuri, gânduri, așteptări etc., relația vă vindecă pe amândoi.

Iubiți-vă mult și lin, fără putere, fără dreptate și fără jug.

Psiholog Andreea Bugan